Intro:
Salutare, dragi urmăritori!
Despre Shadow Warrior știam că e un joc FPS (shooter) din anii ’90, cu un fel de Duke Nukem shaolin care combina magia cu armele automate, pentru a-și căsăpi inamicii. Recent am aflat însă că există și versiuni mai noi ale jocului, o trilogie Shadow Warrior dezvoltată de 3D Realms și Flying Wild Hog, ce a debutat chiar în 2013. Ei bine, jocul ales de voi din anul 2013 pentru review este chiar prima parte a acestei trilogii: Shadow Warrior!
Scurtă prezentare:
Shadow Warrior, versiunea din 2013, este și el un First Person Shooter, adus la grafica și stilul vremii.
Acțiunea se petrece undeva în zilele noastre, iar eroul nostru, Lo Wang, un personaj asiatic, simpatic și tenace, este încredințat cu misiunea să obțină sabia Nobitsura Kage din mâinile inamicilor. Sabia aceasta nu este orice sabie sau katana, căci în căutarea ei, Lo Wang va avea de a face cu tot felul de oponenți, fie umani (mercenari ai companiei adverse), fie demoni din altă dimensiune, aduși pe tărâmul nostru Pământ de puterea sabiei.
În aventura sa, Lo Wang va avea parte și de ajutorul unui prieten surpriză, demonul Hoji, care ascuns într-o mască, va intra uneori chiar sub pielea sau în mintea eroului nostru.
Easter Eggs:
Acum că v-am făcut o introducere a jocului, nu pot să nu remarc prima dată prezența Easter-Egg-urilor din joc. Jocul este unul serios când vrea și când trebuie, dar știe foarte bine să facă și aluzii nostime. Spre exemplu, în anumite încăperi putem vedea clipuri ale jocului vechi, cel de care vă vorbeam la început, din anii ’90.
Nu tot Easter-Egg-uri, dar am găsit suficiente aspecte similare din alte jocuri sau serii, excelent implementate în Shadow Warrior. Și toate acestea fără să știrbească câtuși de puțin originalitatea jocului. Tocmai din aceste motive nu voi înșira jocurile din care am găsit similarități, pentru a nu face vreo nedreptate lui Shadow Warrior, un joc ce freamătă de atenție și grija acordată de către dezvoltatori.
Gameplay, atmosferă, concluzie:
Să trecem și la partea tehnică a jocului. Jucat pe un nou sistem, jocul mi s-a părut vibrant din punct de vedere al graficii. Armele se văd, aud și se simt corespunzător, demonii sunt suficient de sângeroși, fie când ne atacă sau când mor, și pe deasupra, arta japoneză își face și ea simțită prezența. Subtil, dar e acolo. De umor v-am zis deja. Jocul implementează fluid unele aspecte precum bonusurile sau pack-urile de sănătate, armură și muniție. Un adaos bun este și găsirea de bilețele, răvașe cu mesaje nostime. Adăugate la replicile personajelor, cele mai multe ale lui Lo Wang și ale demonului Hoji, istețimea umorului mi s-a părut puțin peste media jocurilor jucate de mine recent.
Despre muzică, tot de bine. Adam Skorupa este cel ce s-a ocupat de linia melodică a temei jocului. Dacă vă mai spun că tot Adam Skorupa a lucrat și la muzica din The Witcher, cred că e destul.
Cât despre atmosferă, în general, aș îndrăzni să compar acest joc cu filmele Kill Bill. Tone de sânge, acțiune și o tematică a jocului ce știe să alterneze virtuos între seriozitate și nonșalanță, acestea fac din Shadow Warrior o surpriză plăcută de jucat vara aceasta pentru mine. Iar pentru asta țin să vă mulțumesc vouă, celor care ați votat cel mai mult acest joc pentru a-l prezenta în review.
Închei tot cu un Easter Egg: versiunea deținută a jocului Shadow Warrior dispune și de un add-on, Viscera Cleanup Detail. Aici putem juca pentru două ore rolul unui om de serviciu, încredințat cu misiunea de a curăța sângele și resturile de după tornada de împușcături și tăieri de membre cu katana ale lui Lo Wang din jocul propriu-zis.
Outro:
Atât pentru luna aceasta.
Mulțumesc frumos pentru atenție!
Nu uitați să intrați și pe blog, unde în articolul scris puteți vota în sondaj jocul de revizuit pentru luna viitoare din cele disponibile, joc corespunzător anului 2014. Pentru orice feedback vă stau la dispoziție atât în secțiunea de comentarii pe Youtube, cât și pe blog sau pe celelalte canale de social media: Facebook, Instagram și Threads.
Până data viitoare, o vară frumoasă și răcoroasă în continuare,
Keep calm and play on!
Pentru luna ce urmează, vă invit să alegeți unul sau mai multe jocuri preferate din anul 2014, din lista ce urmează.
Puteți vota accesând acest link!
- Assassin’s Creed III: Liberation
- Disciples III: Reincarnation
- Resident Evil 4 HD
- Hearthstone
- Smite
- Galactic Civilizations III
- Fairy Tale about Father Frost, Ivan and Nastya
- Wolfenstein: The New Order
- Rise of Nations: Extended Edition
- Divinity: Original Sin
- Risen 3: Titan Lords
- Metro: 2033 Redux
- Metro: Last Light Redux
- The Sims 4
- Shadowrun: Dragonfall – Director’s Cut
- Alien: Isolation
- The Evil Within
- Door Kickers
- Assassin’s Creed Unity
- Assassin’s Creed Rogue
- Dragon Age: Inquisition
- Lara Croft and the Temple of Osiris
Votarea o las deschisă până pe data de Vineri, 1 August 2025.
Din filele anului 2013:
Pe Wembley Stadium, din Londra, echipa germană Bayern Munchen câștigă Champions League, învingând în finală pe Borussia Dortmund cu 2-1. Cristiano Ronaldo (Real Madrid) câștigă Balonul de Aur, cu Lionel Messi (Barcelona) și Franck Ribery (Bayern Munchen) pe podium. Este Anul Șarpelui de Apă în zodiacul chinezesc. Tot în 2013, „12 Years a Slave” câștigă premiul Oscar pentru cel mai bun film. În wrestling sports entertainment, Royal Rumble este căștigat de John Cena, intrat cu numărul 19 în concurs, care îl înfruntă la Wrestlemania, pe 7 Aprilie, la East Rutherford, New Jersey, pe The Rock. În finala ATP de la Wimbledon, Andy Murray (Marea Britanie) îl învinge pe Novak Djokovic (Serbia) în 3 seturi, iar la WTA, Marion Bartoli (Franța) o învinge pe Sabine Lisicki (Germania) în 2 seturi. Campionatul Formulei 1 este câștigat de Sebastian Vettel, în vârstă de 26 de ani. În campionatul autohton de fotbal, Steaua câștigă Liga I, cu Pandurii pe 2 și Petrolul pe 3. Cupa României este câștigată de Petrolul, care învinge pe CFR Cluj în finală cu 1-0.
Culoarea anului 2013, conform Pantone, a fost Emerald, culoarea în care a fost scris fiecare subtitlu al acestui video-review.
