Salutare, dragi urmăritori!
Am ieșit din iarna începută anul trecut și cu toții ne pregătim sau așteptăm perioadele mai călduroase.
Alături de review-urile obișnuite, spuneam în cel mai recent articol scris pe site, cel despre The Game Awards 2025, că mai am câteva proiecte sau idei, schițe de articole rămase în sertarul virtual, să spun așa, pe care doresc să le aduc la lumină. Articolul de față este unul din acestea.
Spre final de 2025, ca mai mereu la cumpăna dintre ani, unii am urmărit și ne-au captat interesul topurile, să aflăm jocurile care au excelat la categoriile lor și care a fost Game of the Year. Nu am urmărit doar gala The Game Awards, ci am parcurs și notat și alte premieri ale diferitelor site-uri sau canale. Transcrise fiecare în parte, am reușit să compar diferite opinii și să văd nu doar care au fost cele mai bune jocuri din 2025, dar și cum se integrează acestea în topul jocurilor all-time din perspectiva actuală.
[StefaNonsense] REACTING to PC GAMER’s TOP 100 PC GAMES FOR 2025
Un astfel de canal este cel al lui StefaNonsense. După ce acum un an am urmărit topul jocurilor all-time conform PC GAMER, prezentat și comentat pe canalul său (clipul pe 2024 îl găsiți aici), am fost încântat să aflu că a făcut un streaming pe Youtube și pentru 2025 cu topul de la PC GAMER updatat și bucuros să îl urmăresc din nou.
Vă redau aici clipul de care vă vorbesc. În continuarea lui este clasamentul all-time al jocurilor video conform PC GAMER, un top cu destule modificări față de cel din 2024.
100 – Unavowed
99 – Cities: Skylines
98 – Against the Storm
97 – Dave The Diver
96 – Shadowrun: Dragonfall – Director’s Cut
95 – Dusk
94 – Metaphor: ReFantazio
93 – Hotline Miami
92 – Lethal Company
91 – Microsoft Flight Simulator
90 – Team Fortress 2
89 – Peak
88 – The Sims 4
87 – Subnautica
86 – Rocket League
85 – Thank Godness You’re Here!
84 – Halo: The Master Chief Collection
83 – Echo Point Nova
82 – Clair Obscur: Expedition 33
81 – Blue Prince
80 – Stellaris
79 – Cult of the Lamb
78 – Total War: Warhammer 3
77 – What Remains of Edith Finch
76 – Alien: Isolation
75 – Monster Hunter: World
74 – Cyberpunk 2077
73 – FTL: Faster Than Light
72 – Vampire Survivors
71 – Alan Wake 2
70 – Splinter Cell: Chaos Theory
69 – Grand Theft Auto 5 Enhanced
68 – Resident Evil 2 (Remake)
67 – Deep Rock Galactic
66 – Mass Effect Legendary Edition
65 – Counter-Strike 2
64 – Diablo 2
63 – Garry’s Mod
62 – StarWars: Knights of the Old Republic 2
61 – Yakuza 0
60 – Arma 3
59 – Satisfactory
58 – Stalker: Call of Prypiat – Enhanced Edition
57 – Nier: Automata
56 – System Shock 2: 25th Anniversary Edition
55 – The Case of the Golden Idol
54 – The Elder Scrolls 3: Morrowind
53 – Papers, Please
52 – Tom Clancy’s Rainbow Six Siege X
51 – Dragon Age: Origins
50 – Sid Meier’s Alpha Centauri
49 – Persona 5 Royal
48 – Final Fantasy X/X-2 HD Remaster
47 – Vampire: The Masquerade – Bloodlines
46 – Wildermyth
45 – Straftat
44 – Into The Breach
43 – The Stanley Parable: Ultra Deluxe
42 – Kerbal Space Program
41 – Hollow Knight
40 – Pillars of Eternity 2: Deadfire
39 – Hunt: Showdown 1896
38 – Slay the Spire
37 – Hitman: World of Assassination
36 – Max Payne
35 – Spelunky
34 – Hades
33 – Portal 2
32 – Return of the Obra Dinn
31 – Metal Gear Solid 3: Snake Eater – Master Collection Version
30 – Fallout: New Vegas
29 – Pentiment
28 – Nine Sols
27 – Helldivers 2
26 – Deus Ex
25 – Dishonored 2
24 – Dark Souls Remastered
23 – Undertale
22 – Divinity: Original Sin 2
21 – Planescape: Torment
20 – Minecraft
19 – Thief Gold
18 – Prey
17 – Rimworld
16 – Sekiro: Shadows Die Twice
15 – Half-Life 2
14 – Baldur’s Gate 2: Enhanced Edition
13 – Kingdom Come: Deliverance 2
12 – XCOM 2
11 – Doom (1993)
10 – Red Dead Redemption 2
9 – Elden Ring
8 – Balatro
7 – Caves of Qud
6 – Stardew Valley
5 – Crusader Kings 3
4 – The Witcher 3: Wild Hunt
3 – Dwarf Fortress
2 – Disco Elysium – The Final Cut
1 – Baldur’s Gate 3
Comentariile lui StefaNonsense despre aceste jocuri, titlurile care lipsesc sau se găsesc și pe ce loc se află ele comparativ cu 2024, mă fac să vă recomand acest clip pe care îl puteți urmări când aveți vreme.
[Eurogamer] The 50 best games of 2025, ranked
De câteva luni bune sunt abonat la trei newslettere săptămânale cu știri din lumea jocurilor video:
De site-ul Eurogamer.net am aflat acum aproximativ 10 ani. Pe pagina lui am găsit un alt top, cele mai bune 50 de jocuri video, însă doar din cele lansate în 2025. Îl puteți găsi aici și este după cum urmează:
50 – Avowed
49 – Lego Voyagers
48 – Metal Gear Solid: Delta
47 – Two Point Museum
46 – Horses
45 – Tiny Bookshop
44 – The Outer Wolrds 2
43 – Expelled
42 – Pokémon Legends: Z-A
41 – No, I’m Not a Human
40 – Kirby Air Riders
39 – Ghost Town
38 – Atomfall
37 – Old Skies
36 – Citizen Slayer 2
35 – Ghost of Yotei
34 – Blades of Fire
33 – Lushfoil Photography Sim
32 – The Elder Scrolls 4: Oblivion Remastered
31 – Peak
30 – Sword of the Sea
29 – Assassin’s Creed Shadows
28 – Abiotic Factor
27 – Shinobi: Art of Vengeance
26 – Final Fantasy Tactics: The Ivalice Chronicles
25 – Rematch
24 – Battlefield 6
23 – Mario Kart World
22 – Elden Ring: Nightreign
21 – Keeper
20 – Promise Mascot Agency
19 – The Séance of Blake Manor
18 – Death Stranding 2: On The Beach
17 – Lumines Arise
16 – Kingdom Come: Deliverance 2
15 – Arc Raiders
14 – Ball x Pit
13 – Sektori
12 – Skin Deep
11 – Hades 2
10 – Donkey Kong Bananza
9 – Skate Story
8 – Silent Hill f
7 – Hollow Knight: Silksong
6 – Split Fiction
5 – Dispatch
4 – Despelote
3 – Baby Steps
2 – Clair Obscur: Expedition 33
1 – Blue Prince
[Rock Paper Shotgun] The RPS 100: Reader Edition (2025) – your favourite games of all time
Din același calup de site-uri, dar cu un top all-time de data aceasta, vă prezint clasamentul întocmit de cei de la Rock Paper Shotgun. Este un top 100 în opinia cititorilor care au votat în condițiile menționate pe site. Pe lângă titluri din fiecare serie, topul prezintă și păreri ale câtorva dintre cei care au votat, pe care le puteți citi tot acolo.
100 – X series
99 – Hardspace: Shipbreaker
98 – Horizon Zero Dawn
97 – Oxygen Not Included
96 – What Remains of Edith Finch
95 – Alan Wake 2
94 – Planescape: Torment
93 – Terraria
92 – Overwatch series
91 – Baba Is You
90 – Chrono Trigger
89 – Heaven’s Vault
88 – Jagged Alliance 2
87 – Star Control II: The Ur-Quan Masters
86 – Team Fortress 2
85 – The Lone Dark
84 – The Stanley Parable
83 – Like A Dragon series
82 – Football Manager series
81 – Call of Duty series
80 – Balatro
79 – Homeworld series
78 – Blue Prince
77 – Life Is Strange
76 – Paradise Killer
75 – StarCraft series
74 – The Last of Us series
73 – Vampire: The Masquerade – Bloodlines
72 – Troubleshooter: Abandoned Children
71 – DOTA 2
70 – FTL
69 – Suzerain
68 – Stalker series
67 – Assassin’s Creed series
66 – Monkey Island series
65 – Death Stranding
64 – UFO 50
63 – Ultima series
62 – Psychonauts series
61 – Path of Exile series
60 – The Witness
59 – Final Fantasy series
58 – Kerbal Space Program
57 – Into The Breach
56 – Star Wars: TIE Fighters
55 – The Binding of Isaac: Rebirth
54 – Minecraft
53 – Dragon Age: Origins
52 – Satisfactory
51 – Bioshock series
50 – Metal Gear Solid series
49 – Dwarf Fortress
48 – Sekiro: Shadows Die Twice
47 – Europa Universalis series
46 – System Shock series
45 – Kentucky Route Zero
44 – Against the Storm
43 – Divinity: Orginal Sin 2
42 – Hitman series
41 – Persona series
40 – Stellaris
39 – Grim Fandango
38 – Grand Theft Auto series
37 – Knights of the Old Republic series
36 – Pentiment
35 – Read Dead Redemption series
34 – Prey
33 – Undertale
32 – Quake series
31 – Clair Obscur: Expedition 33
30 – Factorio
29 – Age of Empires series
28 – Thief series
27 – Stardew Valley
26 – Subnautica
25 – Dark Souls series
24 – Dishonored series
23 – Return of the Obra Dinn
22 – Rimworld
21 – Warcraft series
20 – Doom series
19 – Crusader Kings series
18 – Cyberpunk 2077
17 – Total War series
16 – Elden Ring
15 – Hades series
14 – Slay The Spire
13 – Deus Ex series
12 – Portal series
11 – Mass Effect series
10 – Hollow Knight series
9 – Half-Life series
8 – Fallout series
7 – The Elder Scrolls series
6 – Civilization series
5 – XCOM series
4 – The Witcher series
3 – Outer Worlds
2 – Baldur’s Gate series
1 – Disco Elysium
[GRIND] Am ales GRIND of the Year 2025!
Spre final de articol voi prezenta doar jocuri din 2025. Pe site-ul Revistei GRIND, acum „singura revistă de Gaming din România”, am putut vedea și cele mai bune jocuri din anul trecut pe diferite categorii. Revista GRIND este un proiect lansat acum ceva ani, la care au contribuit și contribuie nume cunoscute din presa românească de gaming, alături de alți pasionați ai fenomenului. V-am mai prezentat și în trecut pe pagina de Facebook link-uri către articole periodice ale site-ul Revistei GRIND.
Pentru alegerea jocurilor câștigătoare din fiecare categorie, cititorii au putut vota în sondajul deschis tot pe website. Iată care au fost cele 15 categorii, jocurile câștigătoare pentru fiecare categorie, cu textul subliniat, urmate de celelalte titluri nominalizate:
Best Action:
Ghost of Yotei
Hyrule Warrios: Age of Imprisonment
Ninja Gaiden 4
Hell is Us
Wuchang: Fallen Feathers
Best Horror:
Silent Hill f
Cronos: The New Dawn
Dying Light: The Beast
Hell is Us
Best Adventure:
Death Stranding 2: On the Beach
Keeper, South of Midnight
Donkey Kong: Bananza
Best Shooter:
DOOM: The Dark Ages
Call of Duty: Black Ops 7
Battlefield 6
Boderlands 4
The Outer Worlds 2
Atomfall
Best Retro:
Heretic + Hexen
Super Mario Galaxy + Super Mario Galaxy 2
Best Remaster:
The Elder Scrolls IV: Oblivion Remastered
Gears of War: Reloaded
Syberia Remastered
Best Story:
Clair Obscur: Expedition 33
Death Stranding 2: On the Beach
Ghost of Yotei
Hades II
Mafia The Old Country
Best Video Game Collector:
Darky
Noru
Klamath
Morphi
Best Strategy:
Anno 117: Pax Romana
Final Fantasy Tactics: The Ivalice Chronicles
Endzone 2
Best Challenging Game:
Hollow Knight: Silksong
The Rogue: Prince of Persia
Hades II
Elden Ring: Nightreign
Best Co-op:
Split Fiction
LEGO Party!
Hyrule Warriors: Age of Imprisonment
Donkey Kong: Bananza
SOS OPS!
Mario Kart World
Best RPG:
Kingdom Come: Deliverance II
Clair Obscur: Expedition 33
Pokemon Legends: Z-A
The Outer Worlds 2
Raidou Remastered: The Mystery of the Soulless Army
Avowed
Tainted Grail: The Fall of Avalon
Best LEGO set:
LEGO Game Boy #72046
LEGO Arcade Machine
LEGO Star Wars V-19 Torrent Starfighter
LEGO Star Wars Invisible Hand
LEGO SEGA Genesis Controller
Most Anticipated Game:
Grand Theft Auto VI
Resident Evil Requiem
LEGO Batman: Legacy of the Dark Knight
Marvel’s Wolverine
The Blood of Dawnwalker
Valor Mortis
Best Gaming Hardware:
PC
Nintendo Switch
Nintendo Switch 2
PS5, Xbox Series S/X
ROG Xbox Ally X
După cele 15 categorii, la finalul articolului s-a dezvăluit și care a fost GRIND of the Year, sau Jocul Anului 2025 conform redacției și comunității GRIND. Jocul câștigător s-a hotărât în baza a două voturi (votul popular și votul editorilor), astfel au fost doi câștigători:
GRIND of the Year (Popular vote): Clair Obscur: Expedition 33
GRIND of the Year (Editors vote): Kingdom Come: Deliverance II
Lista jocurilor din care s-au ales câștigătorii a fost:
Hades 2
Mario Kart World
Donkey Kong Bananza
Death Stranding 2: On the Beach
DOOM: The Dark Ages
Hollow Knight Silksong
The Outer Worlds 2
Henry Halfhead
Geamana Village
Mafia The Old Country
Tainted Grail: The Fall of Avalon
Hell is Us
Ghost of Yotei
Silent Hill f
Cronos: The New Dawn
Atomfall
South of Midnight
Battlefield 6
Kingdom Come: Deliverance II
Clair Obscur: Expedition 33
Borderlands 4
Blue Prince
Cum anul trecut am avut șansa să contribui cu texte în câteva articole de pe site-ul Revistei GRIND, mi-am adus și eu aportul la votare. Am „nimerit” 8 dintre câștigătorii categoriilor, 🙂 deși nu cred că asta reprezintă neapărat vreun criteriu. Articolele unde m-am implicat și eu se găsesc aici, aici și aici.
[Steam] Câștigătorii Premiilor Steam 2025!
Jucătorii au putut vota jocurile anului și pe platforma Steam. Câștigătorii la fiecare categorie au fost după cum urmează:
Jocul anului: Hollow Knight: Silksong
Cel mai bun joc VR al anului: The Midnight Walk
Trudit cu drag: Baldur’s Gate III
Cel mai bun joc pe Steam Deck: Hades II
Mai bine cu prietenii: Peak
Stil vizual remarcabil: Silent Hill f
Cel mai inovativ joc: ARC Raiders
Cel mai bun joc la care ești varză: Hollow Knight: Silksong
Cea mai bună coloană sonoră: Clair Obscur: Expedition 33
Joc remarcabil cu poveste complexă: Dispatch
Pură relaxare: RV There Yet?
Mulțumesc că m-ați urmărit până aici.
Vă doresc să fie un an cât mai bun în continuare, în materie de jocuri video, media și tot ce vă doriți.
Până data viitoare,
Keep calm and play on!
